Animația „Călătoria fantastică a Maronei“, la Cinematograful din Grădiște

Data publicare: Marti, 22 Octombrie, 2019 Total: 747 accesari

Animația „Călătoria fantastică a Maronei“, la Cinematograful din Grădiște

O nouă proiecție de film a fost programată la cinematograful din Grădiște, așa după cum s-au obișnuit spectatorii, în ultima sâmbătă din lună.

Astfel, sâmbătă, 26 octombrie 2019, cei mici vor putea să vadă animația „Călătoria fantastică a Maronei“, realizat de Anca Damian, lansat luna aceasta în cinematografele din toată țara.

„Călătoria fantastică a Maronei“ spune povestea Maronei, o căţeluşă cu nas în formă de inimă, care s-a născut în urma unei poveşti de iubire dintre un dog argentinian şi o metisă atrăgătoare. Marona creşte şi trece de la un stăpân la altul, iar tot ceea ce caută este puţină dragoste.

Filmul este o producţie Belgia – Franţa – România, iar scenariul este semnat de Anghel Damian, după o idee a Ancăi Damian.

Ilustratorul belgian Brecht Evens este creatorul personajelor şi cel care a reuşit, prin imagini, să redea lumea magică şi plină de aventuri a Maronei.

Ca și până acum, organizatorii, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, organizează două serii de proiecții, una de la ora 10.00 și una de la ora 12.00.

Filmul este dublat în limba română.

Cei care doresă să-și rezerve din timp locuri pot să sune la numărul de telefon/WhatsApp 0740946821 sau să trimită un email la adresa cinemagradiste@gmail.com.

Proiecțiile de film de la cinematograful din Grădiște fac parte dintr-un proiect pe termen lung, derulat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad, care are ca scop revitalizarea cinematografelor din oraș.

 

Călătoria fantastică a Maronei

 

Gen film: Animație, Dramă, Familie

Țara: Franța, România 2019

Rating: Audiență generală

Durată: 91 minute

Dublat în limba română

 

Pelicula ne dezvaluie un basm modern despre dragoste necondiționată și sacrificiu. Micuța cățelușă Marona, cu nasul în formă de inimă, născută în urma unei povești de iubire dintre un dog argentinian și o metisă atragătoare, lasă urme profunde în viețile stăpînilor care, rând pe rând, o primesc în familiile lor.


„Toți avem dreptul la iubire”, spune Marona și filmul este o invitație la o poveste despre toleranță, dragoste necondiționată, prietenie și amintiri frumoase.