Cum a reușit un bărbat din Oradea să se întoarcă în țară cu aproximativ 300.000 de euro

Data publicare: Marti, 08 Octombrie, 2019 Total: 2948 accesari

Cum a reușit un bărbat din Oradea să se întoarcă în țară cu aproximativ 300.000 de euro Un bărbat din Oradea a ajuns din Germania cu nu mai puțin de 278.000 de euro. Cum a reușit el să facă rost de această sumă în doar 1 lună.

Bărbatul a fugit cu banii din Germania şi a venit la Oradea, unde poliţiştii l-au arestat. Se pare că el ar fi escrocat mai multe persoane din Germania, de la care a încasat 278.000 euro prin intermediul unei firme fantomă de comerţ cu maşini second-hand. Nemții au căzut ușor în capcana românului, însă escrocheria a ieșit imediat la iveală și acum este anchetat de autorităţile judiciare din Rostock pentru înşelăciune, fals şi uz de fals.

În 2016, Cornel Marius Mihele căci despre el este vorba a creat o firmă şi un site fantomă pe care oferea maşini second hand, încasând avans de la clienţi, care apoi erau trimişi la sediul societăţii, adresa dovedindu-se fictivă.

Cazul a ieşit la iveală abia în acest an, când Curtea de Apel Oradea a primit spre confirmare două mandate europene de arestare emise de Judecătoria Rostock pe numele lui Mihele, în martie pentru înşelăciune, iar săptămâna trecută pentru fals şi uz de fals. Ambele mandate privesc, însă, aceeleaşi fapte, scrie Bihoreanul.


Bărbatul din Oradea a înfiinţat în anul 2016 în Germania o firmă fantomă, SB Import Export GMBH, cu sediul în Rostock şi un site de vânzări auto pe care oferea spre vânzare "autoturisme de mare putere", dublate cu servicii cum ar fi vămuire, dar şi posibiităţi de finanţare, pentru a fi cât mai credibiă, potrivit Bihoreanul.

Celor interesaţi li se cerea să achite un avans într-un cont bancar, banii care erau retraşi de Cornel, în numerar, imediat după ce au fost transferaţi. Între timp, clienţii erau trimişi la sediu firmei pentru a achita diferenţa, pentru ridica maşinile şi documentele de proprietate. Adresa menţionată, însă, era fictivă, căci firma nu exista. 

Astfel, orădeanul a reușit într-o singură lună, în perioada 4 noiembrie - 19 decembrie 2016 să înșele 11 persoane de la care a încasat cu titlu de avans în total 278.000 euro.

Bărbatul este anchetat acum de procurorii din Rostock pentru înşelăciune, fals şi uz de fals, fiind arestat la Oradea şi predat autorităţilor judiciare germane pentru finalizarea cercetărilor. 




sursa : Bihoreanul