Cei mai mici vizitatori au pășit pragul Expoziției Istoria Marionetelor, de la Sala Clio

Data publicare: Joi, 03 Octombrie, 2019 Total: 1774 accesari

Cei mai mici vizitatori au pășit pragul Expoziției Istoria Marionetelor, de la Sala Clio Preșcolarii Grădiniței P.P. ”Bambi” din Arad au vizitat în dimineața zilei de joi 3 octombrie a.c., Expoziția ”Istoria Marionetelor” în memoriam Cristian Frangopol, la Sala Clio a Complexului Muzeal Arad. VEZI GALERIE FOTO

Micuții, dar și cadrele didactice au fost pur și simplu fascinați de ”bijuteriile” timpului, din lumea poveștilor, și anume, păpuși create chiar și în urmă cu peste 65 de ani. Copiii au recunoscut în timp ce observau păpușile expuse, personaje din povești cunoscute de ei.

Copiii au fost întâmpinați cu multă căldură, de doamna Lăcrimioara Szlanko, artistă a teatrului de marionete, care le-a povestit celor mici, istoria păpușilor, și le-a prezentat 2 dintre ele, explicându-le cum primesc ”viață” aceste păpuși.