PSD fuge de moţiune ca şi Dracul de tămâie

Data publicare: Miercuri, 02 Octombrie, 2019 Total: 965 accesari

PSD fuge de moţiune ca şi Dracul de tămâie

Florin Iordache (PSD), cunoscut şi ca “altă întrebare”  a propus miercuri în debutul ședinței Birourilor Permanente Reunite (BPR) ca dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură să aibă loc sâmbătă în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. În fața acestei propuneri, liberalii membri în conducerea Parlamentului au părăsit sala, iar ședința a rămas fără cvorum. 

De ce sâmbătă? Simplu, PSD este conştient că este în cădere liberă şi nu mai are majoritate în Parlament, iar faptul că în weekend este liber şi pentru parlamentari, PSD speră ca cei care au semnat moţiunea de cenzură să nu fie prezenţi în momentul votului. PNL şi USR au anunţat deja prin reprezentanţii lor că deşi este liber sâmbătă, mobilizarea parlamentarilor celor două grupuri va fi 100%.

 

Moțiunea de cenzură va fi citită miercuri, iar dezbaterea și votul vor avea loc sâmbătă, începând cu ora 11.00.

 

Iordache zis şi “altă întrebare” a explicat că ziua de sâmbătă este exact a treia după prezentarea moţiunii în plen.

 

De remarcat că, în cei 30 de ani de după 1989, nicio moţiune de cenzură nu a fost supusă la vot în weekend, ceea ce ne arată dacă mai era nevoie, că PSD-ul lui Dăncilă este pe marginea prăpastiei.