Viorel Lazăr de la Lazăr&Sohne găsit nevinovat în final dar povestea i-a pus afacerile pe butuci

Data publicare: Miercuri, 25 Septembrie, 2019 Total: 5585 accesari

Viorel Lazăr de la Lazăr&Sohne găsit nevinovat în final dar povestea i-a pus afacerile pe butuci

Viorel Lazăr a fost condamnat de Tribunalul Arad la 4 ani de închisoare cu executare în primă instanță, acesta fiind acuzat de evaziune fiscală în formă continuată.


Citește și: 
Arădeanul Lazăr Viorel, patronul mezelurilor din Arad condamnat la 4 ani de închisoare

 

 

Deși Viorel Lazăr a declarat că își plătește dările la fiscul german, nu a fost nici luat în seamă și se pare că nici nu s-au făcut verificări amănunțite legate de aceste aspecte, iar ca atare, pe lângă condamnarea de 4 ani dată de Tribunalul Arad, acesta a mai fost pus să plătească și imensa sumă de  aproximativ 7 milioane de euro, în urma „evaziunii fiscale”.

 

Condamnarea fiind în primă instanță, Viorel Lazăr și-a căutat dreptatea la următoarea instanță ierarhică, Curtea de Apel Timişoara, care culmea, s-a aplecat mai atent asupra actelor pe care Viorel Lazăr a tot încercat să le arate acuzatorilor încercând să-și arate și dovedească nevinovăția, și a dat un verdict favorabil omului de afaceri pe care l-a găsit nevinovat de evaziune fiscală în formă continuată.

 

„Admite apelul declarat de inculpatul Lazăr Viorel împotriva sentinţei penale nr. 97 din 23 aprilie 2019 a Tribunalului Arad. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând: achită pe inculpatul Lazăr Viorel sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată”, se arată în soluţia pe scurt a Curţii de Apel Timişoara.

 

Din păcate, povestea este cu un happy end dar unul amar pentru omul de afaceri, pentru că în urma deciziei în primă instanță a Tribunalului Arad, s-a pus sechestru pe toate bunurile celor două firme implicate în dosar, respectiv Lazăr&Sohne şi L&A Fleisch, activitatea acestora a fost suspendată, care în final au ajuns inevitabil în incapacitate de funcţionare, adică pe butuci, fiind două afaceri care funcționau, produceau profit și generau locuri de muncă, astfel că omul de afaceri deși și-a dovedit în final nevinovăția deși într-un stat normal la cap trebuie să ți se dovedească vinovăția cu dovezi solide, se vede în final nevinovat și falit.