”Execuțiile” din poliție vor dispărea! Ce propunere va desființa jocurile din MAI

Data publicare: Joi, 12 Septembrie, 2019 Total: 1193 accesari

”Execuțiile” din poliție vor dispărea! Ce propunere va desființa jocurile din MAI Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) din MAI, în fruntea căruia se află Dumitru Coarnă, vine cu o propunere care dinamitează jocurile din Poliție. SNPPC dorește ca perioada împuternicirii pe o funcție de conducere vacantă să fie de maximum 6 luni, timp în care să fie organizat concursul pentru ocuparea funcției. 

Dacă se va aproba această propunere, atunci va dispărea goana după funcții, pentru a ajunge în posturi de conducere, iar polițiștii nu se vor mai ”executa” între ei.

Acum, SNPPC propune varianta unei singure perioade de maximum 6 luni, timp în care să fie organizat concursul pentru ocuparea funcției.

„Referitor la funcțiile de conducere:

– nu am fost de acord cu instituirea ,,contractului de mandat” pentru toate funcțiile de conducere, inclusiv cea de șef de post, așa cum a propus MAI; am acceptat, de principiu, instituirea mandatului pentru funcțiile care presupun și calitatea de ordonator de credite, doar în condițiile elaborării și includerii în textul legii a unui Ghid al carierei pentru aceste funcții; am susținut varianta instituirii a maxim două mandate, de câte 4 ani fiecare;
– în ceea ce privește împuternicirea pe o funcție de conducere vacantă, am susținut varianta unei perioade de maxim 6 luni, timp în care să fie organizat concursul pentru ocuparea funcției; MAI a achiesat la perioadă, dar a susținut varianta a două împuterniciri, de câte 3 luni”, precizează SNPPC.

Ce spune acum legea

La ora actuală, conform legislației în vigoare, „polițistul poate fi împuternicit, cu acordul acestuia, pe o perioadă de maximum 6 luni. Prelungirea împuternicirii poate fi dispusă, cu acordul polițistului, pentru maximum 6 luni, perioadă în care sunt obligatorii organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea postului”.


Mai mult, „în cazul postului de conducere temporar vacant, împuternicirea se poate dispune până la încetarea situației care a condus la vacantarea temporară a postului”.

Săptămâna trecută, reprezentații SNPPC și ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, s-au întâlnit pentru a discuta modificarea legii privind statutul polițistului.

Ulterior, Dumitru Coarnă a declarat, pentru Bugetul.ro, că negocierile au eșuat, șeful SNPPC acuzând că, prin modificarea legii, politicul vrea să subordoneze total Poliția, scrie bugetul.ro .

fot: arhivă