Adolescentă bătută de o agentă de pază beată la Piaţa Catedralei

Data publicare: Joi, 05 Septembrie, 2019 Total: 2137 accesari

Adolescentă bătută de o agentă de pază beată la Piaţa Catedralei

O agentă de pază aflată sub influența băuturilor alcoolice a bătut miercuri o adolescentă în vârstă de 15 ani, în Piața Catedralei din municipiul Arad.

 

A fost nevoie ca oamenii legii să folosească forța pentru a potoli furia unei arădence care, aflată într-o avansată stare de ebrietate, a bătut o minoră în Piața Catedralei în data de 4 septembrie 2019.


Incidentul petrecut miercuri seara, la ora 19.45, pe fondul consumului excesiv de alcool, s-a soldat cu o amendă în cuantum de 1.000 de lei, în temeiul prevederilor Legii 61/1991/R, pentru o agentă de pază în vârstă de 29 de ani, aflată în timpul său liber. Cu mintea întunecată de aburii alcoolului, B.D.A. a prins poftă de scandal, moment în care minora ghinionistă, în vârstă de 15 ani, i-a ieșit în cale. Acela a fost momentul în care H.V.R. a fost luată la bătaie, fără un motiv anume, de către B.D.A. Polițiștii locali cu atribuții de ordine publică aflați în zonă s-au autosesizat, au intervenit prompt în aplanarea incidentului, fiind nevoiți să procedeze la imobilizarea agresoarei.


Oamenii legii au reușit să ia legătura cu mama minorei, care a sosit deîndată la locul faptei pentru a prelua copila. Polițiștii locali au solicitat sosirea la fața locului a unui echipaj al colegilor din cadrul Poliției Municipiului Arad, care a preluat speța, urmând să o cerceteze din perspectiva posibilei responsabilizări penale a agresoarei.