Dosar penal pentru cinci persoane care au furat 150 kg de roșii în Șimand

Data publicare: Miercuri, 04 Septembrie, 2019 Total: 1572 accesari

Dosar penal pentru cinci persoane care au furat 150 kg de roșii în Șimand

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Chișineu-Criș cercetează cinci persoane pentru furt după ce i-au prins în flagrant în timp ce șterpeleau 150 de kg de rosii.

"În după-amiaza zilei de ieri, polițiștii au depistat în flagrant 5 persoane, (3 bărbați și 2 femei, cu vârste cuprinse între 17 și 62 de ani), care au sustras cantitatea de 150 de kg. de roșii de pe o parcelă aflată în extravilanul comunei Șimand și care aparține unei intreprinderi individuale din aceeași localitate. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, fiind restituit persoanei vătămate.", potrivit IPJ Arad.

Cei în cauză sunt cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.