Atac terorist la Ambasada României la Kabul ! Un angajat al ambasadei a murit, iar altul e grav rănit !

Data publicare: Miercuri, 04 Septembrie, 2019 Total: 2703 accesari

Atac terorist la Ambasada României la Kabul ! Un angajat al ambasadei a murit, iar altul e grav rănit !

Atacul a avut loc luni seară într-o zonă rezidențială din apropierea Zonei verzi, un complex care găzduiește agenții de ajutor și organizații internaționale, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi, potrivit Al Jazeera.

 

Explozia, care a afectat o arie destul mare, a avut loc imediat după ce Zalmay Khalilzad, negociatorul SUA, a anunțat că Statele Unite vor retrage aproximativ 5.000 de militari din Afganistan și vor închide cinci baze militare în termen de 135 de zile, conform unui proiect de acord de pace cu oficialii talibani.

 

„A fost un asalt, a fost o mașină capcană care apoi a fost urmată de un atac armat susținut timp de câteva ore și asta a și îngreunat sarcina echipei de salvare de extragere a oamenilor din zonă, care s-a făcut spre dimineață.

 

Din fericire au reușit să îi scoată teferi, cu amendamentul că avem un coleg decedat, o tragedie pe care nu ne-am fi dorit să o avem, și un coleg rănit. Colegul care a decedat era din echipa de securitate, era născut în 1977, un om foarte tânăr și nu putem decât să fim recunoscători și să plătim tribut pentru sacrificiul pe care l-a făcut. Și-a sacrificat viața ca să îi salveze pe ceilalți.

 

„Au fost incendiate anexele, iar clădirea care a fost atacată este distrusă în proporție de 80%. Au fost informați și domnul președinte și doamna prim-ministru. Absolut toate autoritățile au fost prezente, în alertă, am colaborat foarte bine cu Ministerul Apărării”, a mai spus Ramona Mănescu, ministrul de Externe al României, într-o intervenție la Digi24.


Sursa: Digi24