UTA își schimbă fundașul dreapta în ultima zi de transferuri! A sosit Andrei Rus, Ivan se întoarce la Alba Iulia

Data publicare: Luni, 02 Septembrie, 2019 Total: 2208 accesari

UTA își schimbă fundașul dreapta în ultima zi de transferuri! A sosit Andrei Rus, Ivan se întoarce la Alba Iulia

UTA a obținut astăzi semnătura fundașului dreapta Andrei Rus, jucător care aparține Petrolului și a jucat deja în acest sezon pentru CSM Reșița în Liga a II-a. Impresariat de Bogdan Apostu, acesta are 11 selecții în „naționala” U19. Jucătorul a semnat sub formă de împrumut până la finalul sezonului în curs. Fiind născut pe 15 decembrie 2000, se încadrează în regula celor doi juniori care trebuie folosiți în liga secundă.

 

În consecință, Răzvan Ivan, cel care până acum era variantă de fundaș dreapta sub vârstă, a părăsit echipa arădeană, tot sub formă de împrumut. Acesta va evolua la Unirea Alba Iulia, echipă pentru care evoluase în turul sezonului trecut de Liga a III-a.

 

O altă posibilă plecare este cea a lui Rareș Deta. Acesta este dorit înapoi la Gloria Lunca Teuz Cermei, trupă al cărei tricou l-a îmbrăcat și în sezonul trecut.