Restricţii noi de circulaţie pe Bulevardul revoluţiei cauzate de lucrările în desfăşurare la reţeaua de canalizare

Data publicare: Luni, 26 August, 2019 Total: 1607 accesari

Restricţii noi de circulaţie pe Bulevardul revoluţiei cauzate de lucrările în desfăşurare la reţeaua de canalizare

De astăzi, luni, 26 august, pe Bulevardul Revoluţiei se deschide un nou front de lucru pentru lucrările desfăşurate în cadrul contractului de lucrări CL3 – Reabilitare reţea canalizare în Arad şi facilitate de tratare nămol cu var la staţia de Epurare Arad.

Noul front de lucru vizează secţiunea de drum cuprinsă între străzile Horia şi Vasile Alecsandri, iar pentru această lucrare, care se va desfăşura pe banda de parcare, este necesară închiderea benzii întâi de circulaţie. Dată fiind restricţia parţială de circulaţie, şoferii sunt sfătuiţi să opteze pentru rute alternative.

Lucrările, executate simultan, urmează un program de lucru de luni până sâmbătă, interval orar 08:00-18:00 şi se desfăşoară în conformitate cu Autorizaţia de Construire Nr. 1226/13.11.2017, emisă de Primăria Municipiului Arad. Şantierele sunt delimitate cu plasă de protecţie şi semnalizate cu indicatoare rutiere însoţite de panouri de avertizare.

Contractul de lucrări CL3 Reabilitare reţea canalizare în Arad şi facilitate de tratare nămol cu var la staţia de Epurare Arad face parte din Proiectul Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad” cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Pe această cale, dorim să vă mulţumim pentru înţelegere şi să ne cerem scuze pentru disconfortul creat!