Ama(Bi)zoana Zilei: A blocat circulaţia tramvaielor la oră de vârf în centrul Aradului

Data publicare: Vineri, 23 August, 2019 Total: 3309 accesari

Ama(Bi)zoana Zilei: A blocat circulaţia tramvaielor la oră de vârf în centrul Aradului

Am ajuns să ne fie lene să facem doi paşi pe jos, am ajuns, sau mai precis unii dintre noi au ajuns să-şi dorească să parcheze dacă se poate în uşa apartamentului ori a magazinului, sau exact la câţiva metri de orice punct în care au o treabă, sau vor să bea o cafea, fără să se mai gândească dacă autoturismul incomodează, sau chiar încurcă circulaţia. Opresc, se dau jos şi Dumnezeu cu mila.

Piaţa Avram Iancu este una din aceste zone, mai exact în aproprierea liniilor de tramvai, unde aproape săptămânal se trezeşte câte un mega-şofer supranumit de oameni şi Bizon să-şi “parcheze cocia” între între liniile de tramvai şi bordură, pentru că acolo majoritatea nu parchează şi “e liber”, fără să mai ţină cont că tramvaiul nu este trotinetă să poată trece.

Vineri, la o oră de vârf când traficul este intens în zona centrală, iar în acestă perioadă este şi îngreunat de lucrările la canalizare care sunt în plină desfăşurare pe Bd. Revoluţiei, o şoferiţă a reuşit prin parcarea bolidului să oprească traficul şi astfel să dea peste cap tot programul mai multor tramvaie printr-o parcare demnă de includerea ei la rubrica Bizonul Zilei.



 

Maşina a fost tacticos parcată aproximativ vis a vis de restaurantul Transilvania, suficient de aproape de liniile de tramvai pentru a bloca un Imperio care n-a mai putut astfel trece, iar în spatele acestuia s-a format o coadă de alte tramvaie care nu şi-au mai putut continua ruta, punând la grea încercare nervii a sute de călători.


 

La faţa locului a apărut un echipaj al IPJ Arad care a solicitat o platformă pentru a ridica bolidul şi a descongestiona circulaţia în zonă.