Accident cu mașina-n pom. Șoferul s-a urcat beat la volan

Data publicare: Vineri, 23 August, 2019 Total: 1762 accesari

Accident cu mașina-n pom. Șoferul s-a urcat beat la volan

Azi noapte, un bărbat de 49 de ani s-a urcat beat la volan și a provocat un accident după ce a pierdut controlul direcției și a intrat cu autoturismul într-un pom de pe marginea șoselei.

"Polițiștii au depistat, azi-noapte, un bărbat de 49 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie din Sântana, și care la intersecția cu strada Zefirului a pierdut controlul asupra autoturismului, ieșind în afara părții carosabile și lovindu-se de un pom. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,59 mg./l. alcool pur în aerul expirat", potrivit IPJ Arad.

Conform procedurii, a fost dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, bărbatul fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.