"Te omor!" - o amenințare care din păcate este tot mai des întâlnită în cazurile de violență în familie din Arad

Data publicare: Luni, 12 August, 2019 Total: 1237 accesari

"Te omor!" - o amenințare care din păcate este tot mai des întâlnită în cazurile de violență în familie din Arad

Nici nu știm dacă trece vreo săptămână fără să ni se comunice de încă un caz de violență în familie împreună cu amenințarea de moarte. Nu că violența în familie fără această amenințare nu este gravă, însă cazurile par a fi tot mai dese. Ce faci atunci când locuiești cu dușmanul în casă? Cum te aperi, din ce motive rămâi? Nu știm dacă vom afla, dar sperăm să nu mai auzim de tragedii și fie că ești femeie sau bărbat, să ai grijă cu cine te pui la masă!

"Polițiștii Secției 1 Rurală Arad au fost sesizați de o femeie din Șiria, despre faptul că, în ziua de 11 august a.c., concubinul acesteia (un bărbat de 41 de ani, din Șiria), pe fondul geloziei a intrat cu forța într-un imobil de pe raza localității, a lovit-o și i-a spart telefonul mobil. De asemenea, bărbatul ar fi spart un geam și cu un ciob de sticlă ar fi amenințat-o cu moartea", transmite IPJ Arad.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă, fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, loviri și alte violențe și amenințare.


Alte două ordine de protecție provizorii


O altă femeie, din Arad, a fost bătută în fața casei, chiar de față cu copilul său.

"O femeie de 31 de ani, din Arad a solicitat prezența polițiștilor Biroului de Ordine Publică în noaptea de 10/11 august a.c., deoarece concubinul acesteia, un arădean de 39 de ani, a agresat-o fizic în prezența copilului minor, în timp ce se aflau în fața imobilului în care domiciliază, pe raza municipiului. Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, fiind cercetat pentru violență în familie", mai transmite IPJ Arad.

O femeie din Beliu a fost amenințată cu un topor, de această dată.

"Polițiștii Secției 6 Rurală Beliu au fost sesizați de o femeie de pe raza localității că, la data de 10 august a.c., concubinul acesteia de 38 de ani,  din Cermei, a făcut scandal și a amenințat-o cu un topor. Bărbatul a fost evacuat din locuința comună de polițiști, pe numele acestuia fiins emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile"
, potrivit IPJ Arad.