UTA merge la Ploiești pentru un derby de tradiție cu Petrolul! Balint: „Suntem conștienți de potențialul nostru”

Data publicare: Vineri, 09 August, 2019 Total: 712 accesari

UTA merge la Ploiești pentru un derby de tradiție cu Petrolul! Balint: „Suntem conștienți de potențialul nostru”

Luni, de la ora 18:00, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, Petrolul și UTA se duelează în cadrul etapei a doua din liga secundă. Echipa arădeană se află pe primul loc în acest moment, după victoria cu 3-0 în fața Dunării Călărași, în timp ce „lupii galbeni” au și ei trei puncte în urma succesului obținut pe final de meci, 2-1 cu Metaloglobus București.

„Ne așteaptă o deplasare foarte dificilă, mergem la o echipă puternică, cu un stadion frumos, cu o atmosferă extraordinară. Petrolul și-a anunțat de la bun început intențiile de promovare, au mutat atât la nivel adminsitrativ, staff tehnic și lot de jucători. Au dus jucători cu meciuri în prima ligă, au obiectiv imediat promovarea în primul eșalon, toate declarațiile lor sunt axate pe această idee, dar pe noi nu ne sperie acest lucru, suntem conștienți de potențialul nostru, de etapele pe care le-am parcurs în această perioadă de pregătire, iar prima etapă, cu acea victorie categorică ne dă moral, ne dă încredere.

Sunt puncte importante în acest meci, nu știu cum gândește adversarul acest lucru, noi am analizat primul lor joc și vom da informațiile necesare jucătorilor, dar este important ce vom face noi, cum vom gestiona momentele psihologice ale jocului și este foarte important să fim la cel mai înalt nvel cu partea tactică și cu cea mentală, să avem atitudine bună, să fim puternici, să trecem cu bine de momentele dificile din timpul jocului.

Este prematur să vorbim de promovare în etapa a doua, trebuie să luăm ca etalon campionatul trecut, când multe echipe și-au arătat clar, răspicat, intenția de a promova, și a promovat Clinceniul care nu a pomenit de promovare și Chindia care s-a bătut pentru promovare dar care nu ar fi făcut o tragedie din ratarea obiectivului, pe când Petrolul, U Cluj, două echipe puternice, sprijinite de suporteri foarte frumoși, cu orașe mari și cu tradiție în fotbal, nu au reușit.” au fost cuvintele lui Laszlo Balint, antrenorul UTA-ei.

E probabil ca UTA să nu se poată baza nici în această etapă pe israelianul Amir Khalaila, care încă așteaptă sosirea unor acte din țara natală pentru a putea fi legitimat. De asemenea, David Miculescu s-a întors de la lotul național U19 cu o ușoară accidentare și este incert.

În sezonul trecut, cele două echipe remizau la Ploiești, scor 2-2, ambele goluri arădene fiind marcate de căpitanul Ciprian Rus.