150 pachete de țigări de contrabandă, confiscate la Piața Mihai Viteazul

Data publicare: Luni, 05 August, 2019 Total: 1279 accesari

150 pachete de țigări de contrabandă, confiscate la Piața Mihai Viteazul

Sâmbătă, în jurul orei 11.00, un echipaj de jandarmerie aflat în serviciu de ordine și siguranță publică, a observat pe o stradă din apropierea Pieței Mihai Viteazul din Arad, doi bărbați care descărcau mai multe plase dintr-un autoturism.

Existând suspiciuni cu privire la comportamentul celor două persoane, jandarmii au efectuat controlul autoturismului, ocazie cu care au găsit un număr de 150 pachete cu țigări de diferite mărci, netimbrate sau timbrate necorespunzător. Țigările erau destinate comercializării ilegale în Piața Mihai Viteazul.

Jandarmii au întocmit pe numele celor doi bărbați, actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, iar pachetele cu țigări au fost ridicate în vederea confiscării.