Buncăr antiatomic secret sub Piaţa Avram Iancu!

Data publicare: Joi, 01 August, 2019 Total: 13233 accesari

Buncăr antiatomic secret sub Piaţa Avram Iancu!

Ziua de joi nu anunţa nimic spectaculos la şedinţa Consiliului Local Municipal Arad, singurele puncte interesante de pe ordinea de zi erau : Concesiunea subteranului din Piaţa Avram Iancu pentru realizarea parcării subterane, proiect care a căzut la vot de vreo 7 ori în şedinţele de Consiliu Local anterioare, nereuşindu-se obţinerea a două treimi din voturile consilierilor municipali, grupul PSD-ALDE din CLM Arad nevotând proiectul sub diferite pretexte, şi  rectificarea bugetară pentru anul 2019.

 

Având în vedere modificările aduse de Codul Administrativ, n-a mai fost nevoie de două treimi din votul consilierilor locali pentru concesionarea subteranului din Piaţa Avram Iancu, proiectul a trecut fără emoţii, iar faţă de alte dăţi, rectificarea bugetară a trecut cu votul tuturor consilierilor, deci, lucrurile au decurs “plictisitor”, la şedinţa CLM….până la ultimul punct, punctul 32 de pe ordinea de zi - diverse, când a luat cuvântul consilierul local Ionel Ciupe, renegatul ALDE, care ne-a devaluat un secret bine ascuns de zeci bune de ani ……. Şi anume, că în subteranul din Piaţa Avram Iancu ar exista un buncărt antiatomic secret.

WTF?!?!?!?!!?

Ne-am dezmorţit instantaneu după o şedinţă plictisitoare. Am ciulit urechile pentru că domnul consilier Ciupe n-a făcut nicio glumă, chiar vorbea serios. Sub actualul parc din Avram Iancu, ar exista un buncăr antiatomic secret, informaţie care a ajuns la urechile domniei sale din DOUĂ surse nu dintr-o bârfă, iar dacă acest lucru s-ar confirma, atunci costurile parcării s-ar diminua destul de mult, căci avem deja o construcţie acolo solidă pe care ne putem baza.

 

Evident că în prima fază o astfel de afirmaţie ne-a stârnit tuturor un mic hohot de râs, dar am fost invitaţi să nu rădem, omul chiar vorbea serios, şi îndemna conducerea primăriei să scaneze zona cu tehnica modernă să vadă dacă se confirmă sau nu aceste informaţii pe care le-a primit.

După ce ni s-au răcit neuronii de la prăjeală, şi am rumegat puţin situaţia, ne-a trecut un fior rece pe spate, nu pentru că ar exista acolo un buncăr , ci de tâmpenia pe care o poate spune un consilier local  într-o şedinţă de CLM care în anul 2016 avea pretenţii la fotoliul de primar al oraşului.

 Este clar că este o gogomănie fără margini, un astfel de buncăr nu se putea construit fără să ştie nimeni, tot exista un şantier de care să-şi aducă cineva aminte că nu putea fi construit pe vremea austro-urgarilor să nu mai avem martori în viaţă, iar un astfel de obiectiv trebuie cât de cât întreţinut, măcar să verifici becurile dacă merg în el, deci cineva îl administrează şi are habar de el, iar un proiect care se vehiculează de ani de zile cu parcare subterană pe două nivele în Piaţa Avram Iancu atrăgea atenţia cuiva măcar din nişte servicii ceva care să le spună ăstora din primărie, că nu e loc acolo de făcut parcare subterană, că doar nu i-ar lăsa să facă proiecte, licitaţii, să înceapă vremul să sape cu escavatoare în zonă şi apoi să facă marea descoperire arheologică, Buncărul Atomic SECRET a lui Ciupe.

 

Ţi se prăjesc neuronii când realizezi ce subiecte pot apărea la diversele unei şedinţe de Consiliu Local dar în mod special, ce oameni ajung să reprezinte cetăţenii în forul legislativ al unui oraş.