Noi măsuri împotriva nesiguranței cetățenilor din zonele Boul Roșu și Piața Catedralei

Data publicare: Luni, 22 Iulie, 2019 Total: 2505 accesari

Noi măsuri împotriva nesiguranței cetățenilor din zonele Boul Roșu și Piața Catedralei

În zona Boul Roșu și Piața Catedralei, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică şi Circulaţie au aplicat din nou sancțiuni pentru fapte ce periclitau siguranța sau conviețuirea civilizată a arădenilor.

Sâmbătă, 20.07.2019 s-a aplicat o sancțiune în cuantum de 1501 lei pentru încălcarea prevederilor HCLM 162 din 2006 privind gospodărirea municipiului.

CS, cu vârstă de 24 ani a fost sancționat de polițiștii locali pentru că a aruncat pe jos coji de semințe. S-a ales cu amendă și deținătorul unui câine din rasa american staffordshire terrier, ce face parte din categoria câinilor periculoși pentru încălcarea prevederilor OUG nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.

Contravenientul a legat câinele, care nu purta botniță, de un copac, în Piața Catedralei, zona agroalimentară. Pentru săvârșirea faptei în loc public, polițiștii locali au aplicat o sancțiune în cuantum de 500 lei.