Festivalul Universităţilor de Teatru din România, la Arad

Data publicare: Miercuri, 17 Iulie, 2019 Total: 1020 accesari

Festivalul Universităţilor de Teatru din România, la Arad  

Ce îşi propune Festivalul START?

O revigorare culturală a Aradului. Reunirea la un loc  a tuturor  școlilor de teatru din România. Schimburi de experiență, stabilirea de noi contacte şi punerea bazelor unor colaborări între școli.

După experienţa primelor două ediţii se poate spune că START intermediază, pe de-o parte, o întâlnire între factorii cheie din teatru (critici de teatru, manageri de teatru, regizori și actori) și tinerii actori dar şi între colegii de generație, care au ocazia de a se întâlni și de a pune bazele unor trupe de teatru independente, atât de des întâlnite în ultima vreme.

 

Ce spectacole vedem la START?

În cadrul celei de-a treia ediţii a festivalului care se va desfăşura, la fel ca anul trecut, tot la Teatrul Clasic “Ioan Slavici”, vor fi prezentate spectacolele de licență ale facultăților de teatru din țară, spectacole lucrate pe tot parcursul anului, care au șansa să fie văzute de un public  numeros, de un juriu format din critici de teatru, manageri de teatru, regizori şi actori.

“Ţinând cont că  accesul la spectacolele din cadrul festivalului este gratuit, în limita locurilor disponibile, sperăm să avem în sală public de toate vârstele, avizat sau neavizat, care este consumator de artă teatrală şi doreşte să asiste la formarea unor viitori mari actori pentru care participarea la acest festival va fi, de ce nu, o posibilă rampă de lansare într-o carieră de succes” – spune Ionel Bulbuc .

În acest an, la Festivalul START participă şapte universităţi, cu zece spectacole: Universitatea “Babeș Bolyai” Cluj Napoca - Teatru și Televiziune (Secţia Română), Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale” Bucureşti (UNATC), Universitatea Hyperion Bucureşti - Facultatea de Arte “Geo Saizescu”, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu – Departamentul de Artă Teatrală, Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara, Universitatea Națională de Arte, Facultatea de Teatru Iaşi şi Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași – Secţia Arta Animaţiei. 


Festivalul Universităţilor de Teatru din România, la Arad