Adolescentul din Oradea, care s-a spânzurat după Bacalaureat, a luat peste 9 la examen. Fusese deja admis la o universitate din China

Data publicare: Miercuri, 10 Iulie, 2019 Total: 2973 accesari

Adolescentul din Oradea, care s-a spânzurat după Bacalaureat, a luat peste 9 la examen. Fusese deja admis la o universitate din China

Un adolescent de 18 ani, absolvent al Liceului Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea, a fost găsit spânzurat de crengile unui copac pe o stradă din oraș, la o zi după ce susținuse examenul de Bacalaureat.


Purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Dinu, a declarat că nu există suspiciuni în privința morții tânărului, cercetările fiind continuate de poliţişti sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.


Adolescentul nu a lăsat niciun bilet, astfel că nimeni nu înțelege ce l-ar fi determinat să recurgă la un asemenea gest, mai ales că fusese un elev cu rezultate bune la învățătură, excela la limbile străine, fiind pasionat în special de limba chineză.


Tânărul a obținut la examenul de Bacalaureat media 9,25, ocupând locul al 29-lea dintr-un total de 119 candidați din liceul pe care îl terminase, fiind admis, chiar, la o universitate din China, potrivit digi24.ro.