Proiect cultural al Complexului Muzeal Arad, în valoare de 67,047.00 lei, finanțat de Consiliul Județean Arad și Administrația Fondului Cultural Național

Data publicare: Joi, 04 Iulie, 2019 Total: 1336 accesari

Proiect cultural al Complexului Muzeal Arad, în valoare de  67,047.00 lei, finanțat de Consiliul Județean Arad și Administrația Fondului Cultural Național

Complexul Muzeal Arad a participat la concursul de proiecte culturale, din cadrul sesiunii de finanțare nerambursabilă 2019/II, organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale prin Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul cultural, înscris în aria tematică Arte vizuale, dedicat  aniversării a 50 de ani de activitate a grupului kinema ikon, a fost declarat câștigător și a obținut o finanțare totală de 67,047.00 lei.

De-a lungul întregii sale activit
ăți, kinema ikon s-a situat în avangarda mișcării artistice inovatoare din România, fiind perceput ca atare și în mediul internațional. Prin accesibilizarea publică a arhivei de film experimental, kinema ikon urmărește să permită definirea exactă a poziției sale în evoluția artei contemporane pe plan național și internațional. Astfel, poziția Aradului și a României în cultura europeană recentă câștigă în vizibilitate și consistență.

 

Aria tematică ARTE VIZUALE

Proiect cultural: kinema ikon 50/film experimental (1970 - 2020)

Nr. dosar: 105AV-II/2019 / 29.03.2019

Perioada: 17.06.2019 – 14.11.2019

Buget total: 67,047.00 lei

Finanţare nerambursabilă AFCN: 60,047.00 lei

Contribuţia proprie: 7,000.00 lei

 

Echipa de proiect:

Dr. Constantin Ioan Inel, manager de proiect

Călin Man, coordonator proiect

Dr. Peter Hügel

Ec. Emanuela Bundea

 

Proiectul kinema ikon 50/film experimental (1970 - 2020) deschide seria celor care își propun marcarea a 50 de ani de activitate kinema ikon, el fiind dedicat etapei de film experimental (1970 – 1989). 
Structura proiectului include următoarele componente:
– digitalizarea ultimului lot de filme experimentale de pe suport peliculă 16 mm (30, din totalul de 230 aflate în arhiva kinema ikon);
– editarea unui catalog exhaustiv, care cuprinde toate filmele experimentale și care va fi însoțit de texte dedicate, comisionate unui număr de 7 personalități de anvergură internațională conectate la fenomen. 
– organizarea unei expoziții temporare dedicate filmelor experimentale realizate de kinema ikon;conceptul expoziției este unul modular/interactiv (5 segmente) și cuprinde proiecții multimedia, intervenții sonore și laser, instalații;
– remodelarea site-ului kinema-ikon.net pentru a cuprinde atât catalogul în varianta on-line cât expoziția conexă.

 

De-a lungul întregii sale activități, kinema ikon s-a situat în avangarda mișcării artistice inovatoare din România, fiind perceput ca atare și în mediul internațional. Prin accesibilizarea publică a arhivei de film experimental, kinema ikon urmărește să permită definirea exactă a poziției sale în evoluția artei contemporane pe plan național și internațional. Astfel, poziția Aradului și a României în cultura europeană recentă câștigă în vizibilitate și consistență.

 

”kinema ikon este un autentic brand cultural arădean care, la aniversarea a 50 de ani activitate, necesită o privire retrospectivă pentru o contextualizare actualizată într-o etapă în care viața culturală locală încearcă să se redefinească din perspectiva pariticipării active la proiectul Capitală Europeană a Culturii – Timișoara 2021”,

Dr. Constantin Ioan Inel, manager de proiect și managerul Complexului Muzeal Arad.


kinema ikon s-a implicat activ în revigorarea activităţii cinematografului Arta din Arad care a devenit gazda Festivalului de Film Documentar “fArad”. Tot aici au loc proiecţii de filme de artă, dezbateri, conferinţe legate de proiecte cinematografice. Din acest an, kinema ikon a demarat proiectul “Ne vedem joi” care presupune proiecţia de filme experimentale”, Călin Man, coordonator proiect ”
kinema ikon 50”.

 

Proiectul cultural va fi realizat cu finanțare nerambursabilă prin Administrația Fondului Cultural Național (instituţie publică subordonată Ministerul Culturii și Identității Naționale) și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad.

 

kinema ikon

În 1990, atelierul multimedia kinema ikon a fost preluat de Complexul Muzeal Arad. Atelierul a fost înființat în 1970 de George Sabău și a parcurs, de-a lungul existenței sale, mai multe etape de creație:

1. – în etapa filmului experimental (1970 – 1989), au fost produse 62 de filme experimentale și 62 de filme documentare; filme experimentale, sincronizate cu practicile de artă occidentală cuprind: abstracții cinetice, animații, zgârieturi, filme suprarealiste, forme dinamice nonfigurative, pictate direct pe film, din fragmente de realitate materială etc.; sub regimul comunist, aceste lucrări puteau fi văzute aproape exclusiv ca ”samizdat”;

2. – din 1990, când devine parte a Complexului Muzeal Arad, o nouă generație de artiști produce realizează lucrări mixed media și instalații video; imediat după căderea Zidului Berlinului, kinema ikon a reușit să răspundă la o invitație de a prezenta o selecție de filme experimentale la Centrul Pompidou / Cinéma du Musée / curatoriate de Jean-Michel Bouhours;

3. – în intervalul 1994 – 2004, grupul este unul din principalii promotori ai artei digitale din Romania; sunt realizate lucrări interactive pe suport CD-ROM sau net.art, atât de grup cât și de autor, lucrări care au fost prezentate la expoziții și festivaluri din întreaga lume; în anul 2003, kinema ikon a reprezentat România la Bienala de la Veneţia;

4. – din 2005, odată cu apariția unui grup compact de tineri artiști din zona KF Arad, kinema ikon revine la producerea de lucrări hibride; 

5. – din 2012 grupul obține propria sală de expoziții la Muzeul de Arta din Arad, unde s-au desfășurat mai multe proiecte: Wunderkammer (3 expoziții, 2012 – 2016), kinema ikon: serial / 3 sezoane / 40 de episoade-instalații (2013 –2016), internet of ki (2017), screens (2017);

6. – începând din anul 2014, kinema ikon este organizatorul principal al MAFA - Media Art Festival Arad (ajuns la editia a VI-a).

 

kinema ikon a editat revistele Conversația (1990 – 1993) si Intermedia (1994 – 2011). Din 2012, kinema ikon publică anual un catalog care cuprinde proiectele principale ale grupului și editeaza catalogul MAFA.