Germania U21 - România U21 4-2, în semifinala EURO 2019. „Tricolorii” lui Rădoi rămân cu un turneu entuziasmant și cu calificarea la Jocurile Olimpice

Data publicare: Vineri, 28 Iunie, 2019 Total: 2598 accesari

Germania U21 - România U21 4-2, în semifinala EURO 2019. „Tricolorii” lui Rădoi rămân cu un turneu entuziasmant și cu calificarea la Jocurile Olimpice

Visul României U21 la Campionatul European din Italia s-a oprit în semifinale. Echipa lui Rădoi a fost învinsă de campioana en-titre, Germania, cu 4-2 în penultimul act, la Bologna. Ambii arădeni din lot au încheiat meciul pe teren: Man a fost integralist, iar Petre l-a înlocuit în minutul 87 pe George Pușcaș.

 

Pe o căldură insuportabilă (40 de grade) și cu aproximativ 15000 de români în tribune, duelul a început sub semnul echilibrului. Prima mare ocazie a României i-a aparținut lui Dennis Man, care nu a reușit să înscrie din poziție foarte bună. Pe contraatacul declanșat după ratarea arădeanului, Amiri a plecat de la centrul terenului, a scăpat din marcajul lui Manea și a înscris cu un șut de la marginea careului.

 

Avantajul a durat, însă, doar cinci minute: Baumgartl l-a faultat clar în careu pe Ianis Hagi, iar George Pușcaș a transformat lovitura de la 11 metri, cu toată opoziția portarului Nubel, care ghicise colțul. România a trecut în avantaj în minutul 44: Hagi a trimis o pasă de excepție în banda stângă pentru Andrei Ivan, fostul jucător al Craiovei i-a centrat lui Pușcaș, iar lovitura de cap a acestuia l-a învins, din nou, pe Nubel. Portarul lui Schalke s-a revanșat la ultima fază importantă a primului mitan, când a scos extraordinar o nouă lovitură de cap a lui Pușcaș, iar scorul pauzei a fost 2-1 în favoarea alor noștri.

 

Din păcate, ziua în plus de odihnă pe care au avut-o nemții după faza grupelor și-a spus cuvântul cu vârf și îndesat după pauză. Campionii europeni au egalat la 2 în urma unei lovituri de la 11 metri contestată îndelung de „tricolori”. Faultul lui Ianis Hagi asupra lui Dahoud a început clar în afara suprafeței de pedeapsă, dar „centralul” israelian nu a consultat sistemul VAR și a acordat penalty. Waldschmidt a transformat, norocos, pentru că și Ionuț Radu a ghicit colțul, iar tabela arăta 2-2.

 

Mai apoi, băieții lui Rădoi au căzut fizic și germanii au avut nenumărate ocazii, inclusiv singur cu portarul sau chiar cu poarta goală. Norocul a fost de partea României, ratările lui Waldschmidt sau Nmecha fiind de domeniul fantasticului. Până la urmă, însă, Waldschmidt a făcut 3-2 în minutul 90, după o schemă la o lovitură liberă. Finalul tragic a continuat: peste patru minute Pașcanu l-a faultat pe Nmecha la marginea careului, luând al doilea galben, și Amiri a înscris direct din lovitura liberă rezultată.

Scor final 4-2 și Germania merge în finală, unde va înfrunta Spania (învingătoare cu 4-1 în cealaltă semifinală, împotriva Franței) pe „Dacia Arena” din Udine. România rămâne cu un turneu fantastic, în care a marcat 10 goluri în patru partide, a terminat pe primul loc într-o grupă în care era cotată cu ultima șansă, s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo și, poate cel mai important aspect, a dat speranțe tuturor românilor că vom putea avea din nou o „națională” de excepție la nivel de seniori.

 

Formații:

 

Germania: 1. Nübel – 3. Klostermann, 4. Tah (c), 5. Baumgartl, 14. Mittelstädt – 6. M. Eggestein (21. Maier 89) – 19. Neuhaus (9. L. Nmecha 79), 8. Dahoud (20. Koch 90+4), 7. Öztunali – 10. Waldschmidt, 18. Amiri. Selecționer: Stefan Kuntz

România: 1. Radu (c) – 6. Manea, 5. Nedelcearu, 4. Pașcanu, 3. Ștefan – 21. Băluță, 17. Cicâldău (20. Ciobanu 69) – 8. Man, 10. Hagi, 19. Ivan (7. Coman 55) – 9. Pușcaș (11. Petre 87). Selecționer: Mirel Rădoi

 

FOTO: uefa.com