GRAV accident rutier imediat după furtuna de joi seara. Două persoane grav rănite au fost transportate la spital, iar alte 9 au fost rănite

Data publicare: Vineri, 28 Iunie, 2019 Total: 2373 accesari

GRAV accident rutier imediat după furtuna de joi seara. Două persoane grav rănite au fost transportate la spital, iar alte 9 au fost rănite
În seara zilei de joi 27 iunie a.c., după furtuna care s-a abătut peste județul și municipiul Arad, în jurul orei 23,20, în Zona Industrială din Arad a avut loc un grav accident rutier, în urma căruia au fost răniți 11 pasageri, dintre care 2 au ajuns în stare gravă la spital.

Se pare că vinovat de producerea accidentului rutier este un șofer de autobuz, un bărbat în vârstă de 46 de ani din Livada, care n-a respectat indicatorul ”oprire” și a lovit un Tir, condus de un șofer ân vârstă de 53 de ani din județul Brașov. În momentul accidentului rutier, în autobuz se aflau mai mulți pasageri, dintre care 2 femei au fost grav rănite, iar alte 9 persoane au suferit răni ușoare.

Autobuzul transporta muncitori care tocmai ieșiseră de la lucru. 

”La fața locului s-au deplasat 3 SMURD-uri, 1 Descarcerare și 3 Ambulanțe” a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, Călin Domșa. 

”Din primele cercetări de la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 46 de ani, din Livada, a condus un autobuz pe strada II din zona industrială vest, iar la intersecția cu str. Stefan Tenețchi nu a respectat semnificația indicatorului “oprire” pătrunzând în intersecție, unde a intrat în coliziune cu un autotractor în cuplu cu semiremorca condus de un bărbat de 53 de ani, din Jud. Brașov.
În urma evenimentului rutier a rezultat ranirea gravă a 2 femei și ranirea ușoară a altor 9 pasageri din autobuz” a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, agentul șef de poliție, Claudia Iuga.

În cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii de vătămare corporală din culpă. 

FOTO: ISU Arad