Pecica s-a impus în prima manșă a barajului pentru Liga a III-a. Stupar: „La un meci de baraj, ambițiile nivelează valorile. În continuare sunt șanse egale la promovare”

Data publicare: Marti, 18 Iunie, 2019 Total: 2131 accesari

Pecica s-a impus în prima manșă a barajului pentru Liga a III-a. Stupar: „La un meci de baraj, ambițiile nivelează valorile. În continuare sunt șanse egale la promovare”

Progresul Pecica a învins cu 2-1 în duelul cu Retezatul Hațeg, prima manșă a barajului pentru promovarea în Liga a III-a. Echipa antrenată de Dan Stupar a dominat fără drept de apel prima repriză, dar nu a reușit să înscrie decât de două ori, în timp ce oaspeții au punctat la singura ocazie avută înainte de pauză. În partea a doua, canicula a început să-și spună cuvântul și partida s-a echilibrat. Ambele echipe au avut mai multe șanse să înscrie, fără rezultat însă.

 

Scorul a fost deschis de căpitanul Progresului, Mirel Arsene, în minutul 7: Huțanu a centrat și mijlocașul a trimis cu capul în poarta apărată de Pașca. Mai apoi, Puie, de două ori, și Dumitru Copil puteau mări diferența, însă au ratat din poziții foarte bune.

 

Gazdele s-au desprins în minutul 28: Măgulean a făcut 2-0 cu o reluare cu latul din șase metri. Următorul sfert de oră s-a jucat mai mult la mijlocul terenului, fără șanse importante. Însă, la ultima fază relevantă a primei reprize, Țiric a prins un șut excelent din afara careului și l-a învins pe Rusu.

 

Repriza a doua a început cu o perioadă de tatonare, iar ocaziile au apărut doar după minutul 75. Poate cea mai mare șansă a Pecicăi din al doilea mitan i-a aparținut lui Drîglă, care nu a reușit să finalizeze dintr-o poziție de singur cu portarul. Cu doar 30 de secunde înainte, același Drîglă fusese semnalizat în offside după ce șutul lui Arsene a lovit bara. În prelungiri, Rusu a intervenit salvator de două ori și a securizat victoria, dar succesul putea fi chiar unul mai mare.

 

„Victoria este meritată, deși ne-am fi dorit să fie mai clară, să aducem mai multă speranță și siguranță, să satisfacem publicul care a venit astăzi în număr destul de mare. Dacă în momentul construcției am arătat calitate și am reușit să ne creăm destule ocazii, am avut o lipsă de concentrare și probleme la finalizare. La ce ocazii am avut trebuia să marcăm mai multe goluri. E adevărat că și adversarul și-a creat câteva ocazii, ne dă de gândit faptul că pe organizarea defensivă au fost momente în care am lăsat adversarul să facă profunzime. Fie cu mingea la picior, fie prin pase, printr-un marcaj larg, nu am închis destul de bine spațiile. Dacă știam să gestionăm mai bine acel 2-0 pe faza defensivă, ei se mai deschideau și pe final puteam să le mai dăm goluri. Au fost ocazii de poartă, au fost goluri, dar ne-am fi dorit mai mult. Sper și cred că avem capacitatea să mergem la Hațeg să câștigăm. Șanse sunt 50% - 50%, așa am spus de la început, chiar dacă unii vedeau altfel. La un meci de baraj, ambițiile nivelează valorile. În continuare sunt șanse egale la promovare” au fost cuvintele lui Dan Stupar, antrenor al celor de la Progresul Pecica..

 

Partida retur va avea loc la Hațeg, sâmbătă, 22 iunie, de la ora 17:30.