Cisternă plină cu 500 de baxuri de țigări de contrabandă descoperită de către polițiștii DIICOT Timișoara

Data publicare: Sambata, 15 Iunie, 2019 Total: 2231 accesari

Cisternă plină cu 500 de baxuri de țigări de contrabandă descoperită de către polițiștii DIICOT Timișoara O captură impresionantă de către polițiștii DIICOT din Timișoara a fost descoperită chiar la intrarea în România, din Serbia. Cisterna era "burdușită" cu 500 de baxuri de țigări de contrabandă "Ashima". 


Cisterna în care erau ascunse baxurile cu țigările de contrabandă a intrat în România pe la granița de la Jimbolia, însă vameșilor nu li s-a părut nimic suspect la ea. 

Când polițiștii de la Crimă Organizată au interceptat mașina, în momentul în care au oprit cisterna, șoferul sârb a precizat că nu poate să deschidă rezervorul cisternei, întrucât acesta ar fi sub presiune. Polițiștii nu au stat pe gânduri, iar când au deschis cisterna au descoperit marfa de contrabandă.

Întreaga marfă de contrabandă a fost păzită de trei luptător MMA Care se aflau în autoturism marca Mercedes ce se afla în spatele cisternei. În momentul în care polițiștii i-au oprit, aceștia au mințit că se îndreaptă spre Timișoara, unde merg să se antreneze, deoarece sunt luptători MMA. 


Minciuna lor n-a ținut în fața polițiștilor iar aceștia, împreună cu șoferul cisternei au fost duși sub escorta jandarmilor la sediul Direcției Regionale Vamale împreună cu cisterna plină cu baxuri. 


 Sursa text și foto: pressalert