Ordin de protecție pentru violență domestică după ce un arădean ar fi încercat să-și strângă de gât soția

Data publicare: Vineri, 14 Iunie, 2019 Total: 473 accesari

Ordin de protecție pentru violență domestică după ce un arădean ar fi încercat să-și strângă de gât soția

Polițiștii Secției 1 din Vlaicu cercetează un bărbat de 49 de ani, din Arad, pentru că și-ar fi agresat fizic soția.

Femeia de 46 de ani, a reclamat, ieri seară, că soțul acesteia, fiind sub influența alcoolului, ar fi agresat-o fizic, lovind-o cu pumnii și cu picioarele și ar fi încercat să o strângă de gât.

Conform procedurii, bărbatul a fost evacuat din locuința comună, pe numele acestuia fiind emis un ordin de protecție provizoriu și întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.