Trei bărbați au fost prinși în timp ce pescuiau ilegal în zona Port Arthur

Data publicare: Marti, 11 Iunie, 2019 Total: 2177 accesari

Trei bărbați au fost prinși în timp ce pescuiau ilegal în zona Port Arthur

Luni, 10 Iunie, în jurul orei 21.15, un echipaj de jandarmerie, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a depistat pe malul râului Mureș, în zona Port Arthur, trei bărbați ce pescuiau ilegal, prin metoda greblare, folosind  bețe de pescuit pe care erau montate cârlige tip triplă și plumb.

Pe numele celor trei persoane s-au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere că sunt asimilate infracțiunii de ,, pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponareconform prevederilor O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, iar uneltele folosite la pescuit, au fost ridicate în vederea confiscării.