Polițist împușcat mortal în Timiș! Criminalul, înarmat și periculos, este căutat de zeci de oameni ai legii

Data publicare: Duminica, 02 Iunie, 2019 Total: 3622 accesari

Polițist împușcat mortal în Timiș! Criminalul, înarmat și periculos, este căutat de zeci de oameni ai legii

Incident teribil aproape de Timisoara, duminica dupa-amiaza. Un politist a fost impuscat mortal in localitatea Izvin, la 20 de km de Timisoara, in timp ce se afla in misiune.


Agentul se afla in cautarea unui urmarit international periculos. A urmat o ampla operatiune de prindere a fugarului. Zeci de mascati au scotocit o intreaga localitate pentru a-l captura.


Potrivit poliţiştilor, bărbatul căutat de cei doi agenţi din Recaş şi care a fost zărit de aceştia într-o maşină, în Izvin, autoturism care nu a oprit la semnalele poliţiştilor, a fost şi el rănit în timpul unui schimb de focuri.


Cei doi agenţi care au încercat să oprească autoturismul pe şosea au pornit în urmărirea maşinii suspecte, nu înainte de a chema ajutoare, şi au ajuns în curtea unei case. Au coborât din maşină şi au înconjurat locuinţa. Bărbatul căutat de aceştia a sărit pe o fereastră în faţa unuia dintre cei doi agenţi. Având o armă în mână, a tras asupra poliţistului, nimerindu-l în zona pieptului şi gâtului.


Poliţistul împuşcat avea 43 de ani şi activa la Postul de Poliţie din Recaş. Medicii au constatat decesul bărbatului, după mai multe minute de resuscitare.


Agresorul căutat de poliţişti se numeşte Marcel Ionel Lepa (n.r.: foto), are 47 de ani şi este din Lugoj. A fost dat în urmărire internaţională pentru tâlhărie.



Sursa

Foto opiniatimișoarei.ro