Restricţii de circulaţie impuse de Supermaratonul Bekescsaba – Arad – Bekescsaba

Data publicare: Vineri, 31 Mai, 2019 Total: 362 accesari

Restricţii de circulaţie impuse de Supermaratonul Bekescsaba – Arad – Bekescsaba

În perioada 1-2 iunie 2019, în municipiul Arad vor fi impuse restricţii de trafic pentru buna desfăşurare a evenimentului Supermaratonul Bekescsaba – Arad – Bekescsaba, ajuns la cea de a XXII-a ediţie.


În 1 iunie, va avea loc sosirea participanţilor pe traseul intrarea în municipiul Arad – str. Câmpurilor – str. Poetului – str. Făt-Frumos – Calea Aurel Vlaicu -  Piaţa Steagului – B-dul Revoluţiei (până la intersecţia cu str. Cloşca unde va fi sosirea). Circulaţia va fi blocată pe B-dul Revoluţiei,  tronsonul cuprins între străzile Crişan şi Horia. Devierea circulaţiei de pe B-dul Revoluţiei se va face spre str. Crişan, iar de pe str. N. Grigorescu va fi deviată pe B-dul Revoluţiei.


În 2 iunie, la ora 9.00, va avea loc plecarea participanţilor din faţa Primăriei Arad pe B-dul Revoluţiei – Piaţa Steagului – Calea Aurel Vlaicu – Făt Frumos – str. Poetului – str. Câmpurilor. Pentru închiderea circulaţiei pe B-dul Revoluţiei, platou Primăria Arad – Piaţa Steagului devierea circulaţiei de pe strada Horia se va face spre Teatru şi strada A.D. Xenopol.


Va fi necesară închiderea circulaţiei pe str. Romul Veliciu, N. Grigorescu, str. 30 Decembrie, cu sensul de mers spre B-dul Revoluţiei şi Spl. Gen. Praporgescu, începând de la intersecţia acestuia cu I.C. Brătianu.


În intersecţia B-dul Revoluţiei – Calea Iuliu Maniu, circulaţia va fi blocată începând cu ora startului, respectiv ora 9.00. Restricţia va fi ridicată după trecerea coloanei de participanţi. 

 

Tradiţionalul eveniment sportiv transfrontalier este organizat de Primăria Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad şi Békéscsabai Atlétikai Club, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Arad , Centrul Cultural Judeţean Arad, Primăria Békéscsaba, Direcţia Generală Poliţia Locală Arad, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad, Crucea Roşie Arad, Primăria Pecica, Primăria Iratoş, Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară.


Regulamentul şi condiţiile de participare la eveniment pot fi consultate pe site-ul evenimentului www.supermaraton.eu.