Cum a făcut Fifor preş o universitate pentru mize politice: cazul Adrian Năstase – UAV Arad

Data publicare: Miercuri, 29 Mai, 2019 Total: 3687 accesari

Cum a făcut Fifor preş o universitate pentru mize politice: cazul Adrian Năstase – UAV Arad

Decernarea titlului Doctor Honoria Causa domnului Adrian Năstase de către Universitatea Aurel Vlaicu a stârnit stupoare şi un val naţional de indignare. Se pot face mii de comentarii legate de acest eveniment, în care un condamnat penal, politician dovedit corupt este onorat de o universitate de stat. Dar nimeni nu a înţeles, timp de două săptămâni, de ce a fost organizat acest eveniment? Năstase dispăruse de mult din atenţia publică, deşi este fără discuţie un personaj erudit nu mai este nici universitar, nici persoană de anvergură publică. Interese să fie, dar să le ştim şi noi, şi-au spus încurcaţi mulţi profesori ai universităţii arădene.

Nisipurile mişcătoare din PSD au lăsat să se întrevadă doar acum „ţesătura”. A doua zi după condamnarea lui Dragnea, Adrian Năsase a revenit în forţă. Prima dată, cu un mesaj public în care îşi asuma rolul de a pune umărul la scoaterea PSD din mocirlă, alături de Cozmâncă şi alţi „corifei” ai partidului. Mai spre seară, intenţia s-a şi concretizat: oamenii lui Adrian Năstase au fost repuşi în funcţii cheie în PSD, prntre aceştia Rodica Nassar, devenită secretaul partidului.


Citește și: 
Să faci un fost condamnat Doctor Honoris, asta înseamnă să fii “universitate de prestigiu”

 

Care este legătura cu Aradul şi cu UAV? Aceasta nu este o mişcare care se face în două zile, a fost pregătită şi negociată. Cineva, la PSD Arad, a căutat să îi facă servicii lui Năstase, să se dea bine pe lângă el, să îl readucă în atenţia publicului. Cine? Aproape cu certitudine, Fifor. Omul care a stat lângă Viorica Dăncilă la conferinţa de presă care a prezentat noua echipă, sforarul dovedit al culiselor pesediste. Fifor care l-a trădat pe Ponta şi care acum l-a trădat pe Dragnea, pentru a răzbi mai în faţă, la mai mult. Universitatea Aurel Vlaicu este o victimă colaterală în această strategie, pentru că aucerea în lumina publică a lui Năstase a avut un preţ, şi anume terfelirea universităţii. Preţ pe care nu îl plăteşte PSD. 






Foto: Captură Digi24