Păcurar, despre partida pierdută de UTA la Pitești: „Nu mai avem nicio miză”

Data publicare: Luni, 20 Mai, 2019 Total: 654 accesari

Păcurar, despre partida pierdută de UTA la Pitești: „Nu mai avem nicio miză”

UTA a pierdut din nou la Pitești, contra lui FC Argeș, într-o partidă jucată într-un context asemănător cu cea de acum un an: pe final de sezon, fără importanță în clasament.

 

„Un meci între două echipe aflate în vacanță. Noi, până la etapa trecută, am avut emoții din cauza multiplelor probleme de la echipă, dar acum nu mai avem nicio miză. Am știut că întâlnim o echipă cu câteva nume importante, omogenă și o bancă bună. Am pus probleme în unele momente, am punctat la posesie, dar nu am reușit mai mult. Am luat două goluri pe greșeli.  La primul, a fost o fază fixă pe care o repetăm la antrenamente, iar la al doilea a greșit fundașul nostru, Iuga” a declarat secundul arădenilor, Cristian Păcurar.

 

De cealaltă parte, tehnicianul gazdelor a fost mulțumit de rezultat, în ciuda numeroaselor ratări ale elevilor săi: „Am jucat pe un teren impecabil, dar pe o căldură sufocantă. Atât cât a rezistat, UTA ne-a pus ceva probleme, dar în final este o victorie meritată, scontată, a echipei mai bune. Aceste puncte vin și ca o reparație pentru eșecul din etapa precedentă cu ACS Poli. Îi felicit pe jucători că s-au motivat în două zile de la precedentul meci și mi-au arătat adevărata lor față. Tot timpul mă gândesc ce metode să aplic, ce antrenamente să facem pentru finalizare pentru a nu mai avea atâtea ratări. În opinia mea, cauza este uzura mentală și chiar fizică. Este un adevăr, nu o scuză. Jucătorii sunt și ei sunt oameni, trebuie să-i înțelegem și pe ei după 36 de etape” a fost părerea lui Augustin Eduard.

 

FC Argeș a învins cu 2-1 în duelul de sâmbătă cu UTA, prin golurile marcate de Buhăescu și Vișa, respectiv Oroian.