Mazăre este în custodia Poliției Române

Data publicare: Luni, 20 Mai, 2019 Total: 1353 accesari

Mazăre este în custodia Poliției Române

Radu Mazăre este în custodia Poliţiei Române, a anunţat, luni dimineaţa, Centrul de Informare şi Relaţii Publice al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

 
 "La nivelul Poliţiei Române s-a constituit o escortă, care s-a deplasat în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internaţional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc în cursul acestei zile (luni n.r.)", potrivit sursei citate.

 
Autorităţile din Republica Madagascar au informat, pe 14 mai, că au admis extrădarea lui Mazăre, iar Poliţia Română a demarat, de îndată, formalităţile necesare aducerii în ţară a acestuia, informa, miercuri, IGPR.


O escortă formată din poliţişti români s-a deplasat în Madagascar pentru preluarea lui Radu Mazăre.


Odată ajuns în țară, Radu Mazăre are de executat nouă ani de închisoare, pedeapsă primită în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje, cu un prejudiciu de peste o sută de milioane de euro. Îl așteaptă și alte trei procese. În două dintre ele, fostul edil a fost condamnat, în primă instanță, la nouă ani și zece luni, respectiv șase ani și șase luni de închisoare. El a obținut și o achitare, în dosarul campusului social, însă nici acest verdict nu este definitiv, conform realitatea.net.


Mazăre a fugit în Madagascar la finalul anului 2017, în timp ce era sub control judiciar.