Show-ul celor de la Trei Sud Est a ţinut arădenii şi pe ploaie în ultima zi a Festivalului Berii

Data publicare: Luni, 20 Mai, 2019 Total: 1859 accesari

Show-ul celor de la Trei Sud Est a ţinut arădenii şi pe ploaie în ultima zi a Festivalului Berii

Ultima zi a Festivalului Berii din Parcul Eminescu a stat sub ameninţarea unui cod galben de ploaie. Totuşi, organizatorii au avut noroc în mare parte, concertele celor de la Dj Project şi Kempes s-au bucurat atât de multă lume cât şi de vreme bună, însă chiar înainte de a intra pe scenă, de acum “veteranii” Trei Sud Est, au început să cadă şi primii stropi de ploaie. Lumea prezentă se pare că se aştepta  să apară şi ploaia la un moment dat, iar o parte din cei mai puţin pregătiţi au plecat, însă marea majoritate era dotată cu umbrele, care s-au deschis ca la comandă.

Show-ul celor de la Trei Sud Est, care incontestabil au fost capul de afiş de duminică, a fost presărat cu hituri care au rupt topurile la vremea lor dar şi cu reprize de ploaie, însă lumea a gustat concertul care nu a dezamăgit.

Trei Sud Est



Ca o surpriză, pe lângă piesele care i-au consacrat, cei de la Trei Sud Est au avut o repriză în care au interpretat hit-uri celebre ale altor formaţii româneşti care au făcut vâlvă în anii 90 în discotecile de atunci, repriză foarte gustată de public.

 

Una peste alta, cortina Festivalului Berii s-a lăsat duminică seara, însă dacă este să tragem o concluzie, a fost un eveniment reuşit, care a adus în Parcul Eminescu în cele trei zile de festival, câteva zeci de mii de arădeni.


Kempes

 
DJ Project