Păcurar, după victoria cu Aerostar: „E meritul jucătorilor, inclusiv rezervele ne-au ajutat și am întors din nou rezultatul”

Data publicare: Joi, 16 Mai, 2019 Total: 2232 accesari

Păcurar, după victoria cu Aerostar: „E meritul jucătorilor, inclusiv rezervele ne-au ajutat și am întors din nou rezultatul”

UTA a învins din nou după o lună și jumătate, în duelul de pe „Motorul” cu Aerostar Bacău. Arădenii au fost conduși la pauză, dar au revenit prin golurile marcate de Rus și Neagu.

 

„Un meci trăit la maxim de toată lumea ce a fost la stadion. Am studiat echipa adversă, dar a schimbat sistemul tactic și la primul ei atac a marcat. Am intrat la pauză cu 0-1, am schimbat sistemul de joc în 4-1-4-1 și am reușit să întoarcem scorul. Nu să mă dau mare antrenor, e meritul jucătorilor, inclusiv rezervele ne-au ajutat și am întors din nou un rezultat ca și în alte ocazii în acest retur. Din păcate, iarăși am luat gol și e nemulțumitor. Trebuie, însă, să se știe, am fost cu moralul la pământ înainte de acest meci, decimați, cum s-ar spune. Mi-a fost greu să vorbesc cu jucătorii, sunt probleme în vestiar, probleme de încredere și au mai apărut și actul de indisciplină al lui Bodo Kanda, care ne-a lipsit astăzi. El și-a cerut deja scuze, dar oricum nu ar fi putut evolua astăzi din cauza unei accidentări. Până la urmă, a ieșit bine și asta e cel mai important” a declarat antrenorul secund al UTA-ei, Cristian Păcurar.

 

Întrebat fiind de starea de sănătate a lui Ionuț Popa, care se află în concediu medical din ianuarie, tehnicianului i-au dat lacrimile și s-a rezumat la câteva cuvinte: „Bineînțeles că suntem afectați de starea lui nea’ Popică. Dânsul are toate meritele când câștigăm, a adus jucători, el a vrut să creeze această echipă…”

 

Cristian Păcurar este secund la UTA din septembrie 2017, în primă fază sub comanda lui Cristian Todea, iar mai apoi a lui Ionuț Popa.