Grevă la Astra Rail Industries. Muncitorii - amenințați cu închiderea fabricii

Data publicare: Marti, 14 Mai, 2019 Total: 1933 accesari

Grevă la Astra Rail Industries. Muncitorii - amenințați cu închiderea fabricii

După trei zile de grevă la compania de vagoane Astra Rail și negocieri între patronat și liderii sindicali, muncitorii au primit o amenințare dură. Este posibilă închiderea fabricii dacă nu se reia munca în cel mai scurt timp.


În urma negocierilor de luni între conducerea companiei și liderii de sindicat s-a ajuns la o ofertă mult sub așteptările protestatarilor și anume o creştere de 250 de lei pentru fiecare angajat de la 1 mai şi altă creștere de 100 de lei de la 1 octombrie, asta după ce muncitorii au solicitat o creştere salarială de 30-40%.


Patronii au promis de asemenea că angajaţii care vor ieși de marţi din grevă vor fi plătiţi şi pentru zilele în care au protestat.


Dacă această situație de criză nu se va încheia, iar angajații nu vor fi de acord cu oferta propusă, conducerea amenință cu o posibilă închidere a fabricii.