Certaţi în PSD pentru influenţă şi putere, parlamentarii Fifor şi Căprar şi-au dat mâna când e vorba să îi păcălească pe pensionari. În ultimele zile, ambii au transmis mesaje pensionarilor. „Am redat demnitatea părinților și bunicilor noștri” este un mesaj distribuit de ambii, după care au enumerate decizii care au adus pensionarilor cu pensii mici câţiva lei în plus.
Ce nu spun cei doi parlamentari este că PSD i-a jecmănit, de fapt, pe pensionari. Deşi legea prevede indexarea anuală a pensiilor cu rata inflaţiei, parlamentarii PSD – inclusiv Căprar şi Fifor – au votat indexarea pensiilor abia din luna septembrie.
Este clar deci că parlamentarii PSD au păcălit pensionarii şi le-au luat banii care li se cuvin – indexarea cu rata inflaţiei – pe 9 luni. Cum inflaţia a fost una dintre cele mai mari din Europa, sumele de bani cu care i-a păgubit PSD pe pensionari sunt pe măsură. În schimb acum, înainte de alegeri, şi-au amintit de pensionari şi vor să îi încoloneze la vot!