Un arădean și-a pierdut viața într-un cumplit accident rutier

Data publicare: Miercuri, 08 Mai, 2019 Total: 2274 accesari

Un arădean și-a pierdut viața într-un cumplit accident rutier

Miercuri zi neagră pentru o familie din Arad, care a fost implicată într-un accident rutier pe Drumul Naţional 1, între Topa de Criş şi Borod.

În accidentul care a fost mortal au fost implicate două autoturisme şi un autocamion. În urma accidentului, un bărbat din Arad a murit pe loc. Accidentul a fost sesizat la ora 5.54, prin numărul unic 112, apelantul sesizând că sunt şase persoane implicate aflate în trei autovehicule, două autoturisme şi un autocamion, moment în care ISU Crişana a mobilizat la faţa locului trei echipaje de pompieri militari. Din cadrul staţiei Aleşd s-a intervenit cu o autospecială de descarcerare, o ambulanţă B2 (paramedici) şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă. De la Oradea s-a deplasat echipajul de terapie de intensivă mobilă al SMURD.

Ajunse la faţa locului, forţele de intervenţie au acordat primul ajutor celor cinci persoane rănite în accident, din cele şase implicate. De la producerea accidentului traficul pe DN1 în acea zonă este blocat pe ambele sensuri, fiind formate cozi de maşini şi TIR-uri care aşteaptă finalizarea cercetărilor la faţa locului.

Accidentul a fost provocat de un arădean aflat la volanul unui Volkswagen Passat. Este vorba de bărbatul care a decedat în urma impactului.