Tornada uriaşă de la Drajna a răsturnat un autocar cu 40 de oameni la bord şi a spulberat zeci de acoperişuri

Data publicare: Miercuri, 01 Mai, 2019 Total: 2123 accesari

Tornada uriaşă de la Drajna a răsturnat un autocar cu 40 de oameni la bord şi a spulberat zeci de acoperişuri

Tornada care a lovit Drajna în a doua zi de Paşti a răsturnat un autocar cu 40 de oameni la bord şi a spulberat zeci de acoperişuri.



 

Un vârtej uriaş, care seamănă cu o tornadă, a fost filmat marţi după-amiază în localitatea Drajna, în timpul unei furtuni care a spulberat Bărăganul. Un autocar cu 40 de oameni la bord a fost răsturnat de vijelie, opt oameni fiind răniţi. Inspcetoratul pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi a activat Planul roşu de intervenţie.


La Gura Ialomiţei, un tir gol s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Garda Ţăndărei a acordat prim ajutor şoferului, care a refuzat transportul la spital şi a asigurat măsurile la locul accidentului. 

Opt oameni au fost transportaţi la spitalul din Slobozia în urma răsturnării unui autocar din cauza tornadei de la Drajna. 




Curenţii de aer s-au deplasat rapid, iar praful ridicat la sute de metri în aer a fost înspăimântător, au scris oamenii pe reţelele sociale. Călătorii din autocarul răsturnat au trăit clipe de coşmar.

 

Oamenii s-au îngrozit în momentul în care autovehiculul a fost ridicat în aer şi purtat peste câmp, potrivit Adevarul.ro. Şapte persoane au fost rănite grav şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului, după care au fost transportate la spital.