Preotul Oneț Bogdan i-a împărtășit pe micuții de la Grădinița Bambi din Arad

Data publicare: Miercuri, 24 Aprilie, 2019 Total: 2948 accesari

Preotul Oneț Bogdan i-a împărtășit pe micuții de la Grădinița Bambi din Arad

Miercuri dimineața, preșcolarii Grădiniței P.P. ”Bambi” din Arad au fost la Biserica din Mândruloc, unde s-au împărtășit. 

Bucuria cea mai mare a fost cea a preotului din Mândruloc, Oneț Bogdan, care, i-a primit cu brațele deschise pe micuții de la grădiniță. De asemenea, părintele a fost tare surprins cât de cuminți au fost copiii în timpul slujbei, iar pentru acest lucru, cei mici au avut și ei parte de o surpriză de la Iepuraș. La sfârșitul slujbei, părintele le-a împărțit copiilor pachețele cu dulciuri. 


Astfel de activități sunt demne de toată aprecierea, iar copiii, dacă sunt obișnuiți de mici să meargă la Biserică, ei vor crește ”sănătos” spiritual, iar acest lucru se va observa mai ales atunci cânt ei devin adolescenți, sau chiar adulți.  

 
"Săptămâna aceasta, a Sfintelor Pătimiri, împreună, copii și adulți suntem chemați să ne uităm cu mai multă grijă la viețile noastre și dacă am supărat pe cineva vreodată să cerem iertare aceluia. HRISTOS A ÎNVIAT !" a spus cu o voce caldă și plină de bunătate, părintele Oneț Bogdan.