Șoferiță prinsă cu viteza de 103/h prin Arad. Acum este pieton pentru 90 de zile

Data publicare: Marti, 23 Aprilie, 2019 Total: 3717 accesari

Șoferiță prinsă cu viteza de 103/h prin Arad. Acum este pieton pentru 90 de zile
Marți 23 aprilie, între orele 12:00-14:00, polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Arad, în urma căreia au fost aplicate 96 de amenzi în valoare de 28.825 lei. O șoferiță a fost prinsă conducând cu 103/h pe Bd. Nicolae Titulescu

Acțiunea polițiștilor a fost făcută cu scopul de a impune un climat de ordine și siguranță rutieră, precum și depistarea și sancționare conducătorilor auto, care nu respectă regimul legal de viteză, nu acordă prioritate de trecere pietonilor, nu respectă semnificația culorii roșu a semaforului electric și săvârșesc orice alte abateri de la prevederile O.U.G 195/2002.

”Au fost aplicate 96 sancțiuni contravenționale în valoare de 28.825 de lei, din care:
- pt viteza = 46
- centura siguranță = 4
- telefonie mobila = 1
- bicicliști sancționați = 7                  - pietoni sancționați = 4
- pentru alte abateri = 17
 
Au fost reținute 5 permise de conducere, din care:
- pt viteza = 3
- semafor = 1
- prioritate pietoni = 1 ” au precizat reprezentanții IPJ Arad. 
 
O tânără șoferiță, în vârstă de 25 ani, din Arad a fost depistată pe Bd. Nicolae Titulescu în timp ce se deplasa cu viteza de 103 km/h. Vitezomana a rămas fără permisul de conducere pt 90 zile, și a fost sancționată cu amenda în valoare de 1.305 lei. 

 
De asemenea, un bărbat în vârstă de 66 ani din judetul Bihor a circulat cu un autoturism pe același bulevard, având viteza de 82 km/h și nici nu a acordat prioritate de trecere unui pieton. Pentru aceste abateri, bihoreanul a fost sancționat cu amenda în valoare de 1.450 lei, fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 30 zile.

Polițiștii amintesc șoferilor că aceste acțiuni vor continua și în perioada Sărbătorilor Pascale și de 1 Mai.