Cetatea Aradului a devenit obiectiv turistic pentru o zi!

Data publicare: Vineri, 19 Aprilie, 2019 Total: 1201 accesari

Cetatea Aradului a devenit obiectiv turistic pentru o zi!

Un număr de 40 de arădeni au vizitat sâmbătă Cetatea Aradului în a doua etapă a Circuitului Turistic Urban ,,Secretele Aradului”. Participanții s-au înscris cu două săptămâni mai devreme la eveniment, iar cele 40 de locuri disponibile au fost ocupate în numai câteva ore. Din acest motiv, organizatorul, Consiliul Județean Arad (care realizează circuitul ,,Secretele Aradului”, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică) a realizat o listă de așteptare pentru următoarea vizită a Cetății.

Și de această dată, ghidul vizitatorilor a fost directorul executiv al Direcției de Comunicare și Strategii, din cadrul Consiliului Județean Arad, Andrei Ando, alături de care căpitanul Paul Crăciun a relatat aspecte din istoria Cetății.

Arădenii au aflat cu această ocazie amănunte inedite despre viața în Cetatea Aradului în ultimele două secole, istoricul Bisericii Franciscane din Cetate, aspecte legate de militarii și civilii care au trăit între zidurile Cetății, au vizitat Muzeul Militar și capela ortodoxă încastrată în zidurile Cetății. Povestea tristă a francezilor, belgienilor, turcilor, românilor, maghiarilor, bosniecilor, sârbilor închiși în Cetatea Aradului i-a pus pe gânduri pe cei prezenți care au înțeles cât este de fragil echilibrul între normalitate și anormalitate, între pace și război.

,,În istoria sa tumultuoasă, Cetatea Aradului a fost o redutabilă ,,închisoare a popoarelor”, un lagăr de concentrare și exterminare pentru 4317 sârbi, peste 1200 de francezi, sute de maghiari și sute de români, dar și pentru prizonieri ai altor națiuni, pentru care războaiele cu Imperiul Austriac s-au încheiat aici, la Arad, în această pușcărie odioasă. Și astăzi încă mai sunt descoperite secrete ale Cetății, gropi comune, povești dramatice, care fac parte din istoria tenebroasă a Aradului. În luna mai vom continua Circuitul Turistic și, ca o noutate, vom organiza două tururi speciale, unul pentru oaspeți ai Universității ,,Aurel Vlaicu” din Arad, iar celălalt pentru directorii din țară ai postului de radio KISS FM care se vor întâlni la Arad”, a declarat Andrei Ando, directorul executiv al Direcției de Comunicare și Strategii, din cadrul Consiliului Județean Arad.

Circuitul Turistic Urban ,,Secretele Aradului” este cel mai nou serviciu turistic oferit de Consiliul Județean Arad celor interesați să cunoască mai bine trecutul Aradului, locul unde trăiesc, dar și oamenii care au scris, cu viața lor, poveștile orașului.