Târgul de Paști se deschide vineri. Comercianții fac ultimele pregătiri la căsuțele amplasate în fața palatului Administrativ

Data publicare: Joi, 18 Aprilie, 2019 Total: 1538 accesari

Târgul de Paști se deschide vineri. Comercianții fac ultimele pregătiri la căsuțele amplasate în fața palatului Administrativ

Târgul de Paști își deschide porțile vineri, ediția din acest an a Târgului de la Arad se va desfășura în perioada 19 aprilie 2019 – 2 mai 2019, pe platoul din faţa Palatului Administrativ și pe strada Romul Veliciu, unde vor putea fi admirate și achiziționate produse specifice sărbătorilor și nu numai.


A fost pregătit și un program artistic divers, adaptat perioadei pre-pascale, printre artiștii care vor urca pe scenă numărându-se Emi Drăgoi, Stela Botez – fata cu cobza, Maria Răducanu și Lavinia Răducanu și Gabi Muzicaș.


Ca și la edițiile anterioare ale târgului, și în acest an va exista o zonă în care vor fi oganizate activități pentru copii, atelierul de pictură pe obiecte de lut, ateliere de povești și ateliere de creație.