Sâmbătă se colectează deşeurile electrice şi electronice la Pecica

Data publicare: Miercuri, 27 Martie, 2019 Total: 865 accesari

Sâmbătă se colectează deşeurile electrice şi electronice  la Pecica

Asociaţia Română pentru Reciclare (RoRec) şi Primăria Oraşului Pecica invită locuitorii oraşului şi satelor aparţinătoare să predea deşeurile electrice şi electronice cu ocazia acţiunii de colectare ce va avea loc sâmbătă, 30 martie 2019.

Acţiunea de reciclare se va desfăşura între orele10 – 16, deşeurile electrice şi electronice se vor colecta pe platoul din faţa Primăriei, iar cei care vor să predea echipamente grele sau voluminoase, pot apela la transportul asigurat de organizatori. Programările se fac la numărul de telefon 0751.117.322.

Toţi participanţii la acţiunea de colectare se înscriu, în mod automat, la tombola a cărei extragere va avea loc luni, 1 aprilie, de la ora 11, în faţa sălii Forum.

Premiile extrase vor consta în produse electrocasnice: 2 cafetiere, 2 mixere, 2 fiare de călcat.