Cum arată noul Bazin de Polo...gata, frumos, dar nepredat Primăriei

Data publicare: Miercuri, 06 Martie, 2019 Total: 1488 accesari

Cum arată noul Bazin de Polo...gata, frumos, dar nepredat Primăriei

Începutul de toamnă a anului trecut  a venit cu vești bune pentru arădeni. Lucrările la bazinul de polo din cartierul Subcetate nu numai că se încheiau, dar, mai mult decât atât, Compania Națională de Investiții (CNI) a realizat și recepția lucrărilor. Baza sportivă urma să fie dată în folosință anul acesta, după preluarea sa de către municipalitate. Însă acest lucru nu s-a întâmplat nici măcar în prezent, la aproape jumătate de an de la finalizarea lucrărilor.

Constatăm că în România un lucru început în 2008 se poate finaliza cu mare dificultate în 2019. Nici până în acest moment nu ştim ziua în care cetăţenii pot avea acces la acest bazin. Am trimis protocolul în luna ianuarie, a fost refuzată semnarea lui, acelaşi lucru s-a întâmplat şi în februarie. Ne trezim cu un telefon în care suntem anunţaţi că domnul ministru doreşte să inuagureze acest bazin. Eu sunt bucuros că doreşte să vină la Arad, sper să aducă şi cele 2,5 milioane de euro, bani din contractul pe care-l avem pentru modernizarea stadionului UTA, doar că trebuie să ştie că în momentul în care vine trebuie să existe protocolul semnat. În al doilea rând, trebuie să plăteasacă aproape 1 milion de lei, echivalentul  cheltuielilor de întreţinere a acestui bazin. Odată semnat protocolul trebuie să intrăm în Consiliul Local, să aprobăm organigrama şi în final să angajăm personal. De aceea, cred că o inaugurare se face atunci când ai toate acestea lucruri realizate, când ai un Regulament de funcţionare şi mai ales când cetăţeanul poate să intre pe uşa acestui obiectiv. Constat cu regret că pe politicieni îi interesează mai mult festivităţile şi mai puţin dacă cetăţenii vor beneficia de aceste investiţii., a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.




Valoarea  totală a investiției s-a ridicat la 23.140.051 de lei, din care 30% (6,7 milioane de lei) a reprezentat contribuția municipalității arădene, care în plus a pus la dispoziție terenul și a realizat toate utilitățile.




Complexul din Subcetate are două bazine: unul mare, de 33,3 metri lungime, 25 de metri lățime și o adâncime de 2,3 metri și unul mai mic, cu scop didactic și de agrement, care are 25 de metri lungime și 12,5 metri lățime. Baza Sportivă realizată în Cartierul Subcetate mai cuprinde o tribună cu 400 de locuri, vestiare și cabine de duș.




Baza va fi administrată de S.C. Recons S.A, societate din subordinea Consiliului Local Arad care mai administrează și patinoarul municipal și ștrandul “Neptun”.

Municipalitatea așteaptă acum propunerile arădenilor pentru dezvoltarea zonei adi-acente cu noi spații destinate sportului.