Lorena Radu, purtător de cuvânt al IPJ Arad se mută la Rutieră

Data publicare: Vineri, 01 Martie, 2019 Total: 6761 accesari

Lorena Radu, purtător de cuvânt al IPJ Arad se mută la Rutieră

Lorena Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, dar înainte de toate un om extraordinar, un exemplu pentru oameni a decis că este momentul să facă o schimbare în activitatea sa, astfel că, frumoasa polițistă a luat decizia să se mute la Rutieră.

Despre Lorena Radu avem numai cuvinte de laudă, colaborarea cu purtătorul de cuvânt ”Lore” cum îi spuneam noi a fost una exemplară, chiar lăudată și de colegii jurnaliști din județul Timiș. Lorena a răspuns la întrebările jurnaliștilor la orice oră, din zi sau noapte și ne-a informat clar și precis despre evenimentele care au avut loc în județul nostru.

Lorena ne-a transmis un mesaj pe care vi-l redăm și vouă, dragi cititori :

„V-am cunoscut pentru întâia oară in 2012. Încă de pe atunci, îndrăgostită de profesia de polițist și onorată să reprezint această institutie, sub îndrumarea dvs. m-am înfruptat dintr-o aromă necunoscuta de mine, jurnalismul. La scurt timp devenisem dependentă de “gustul” pe care mi-l lăsa cu ocazia evenimentelor pe care le gestionam, altul dar parca mereu același. Orice început are însă și un sfârșit. Am hotărât ca este timpul să fac o schimbare. In curând, ne vom regăsi în traficul rutier arădean”, a declarat Lorena Radu.