Șase femei depistate în timp ce comercializau țigarete netimbrate, în Piața Fortuna

Data publicare: Marti, 26 Februarie, 2019 Total: 1155 accesari

Șase femei depistate în timp ce comercializau țigarete netimbrate, în Piața Fortuna

Polițiștii Secției nr. 1 Vlaicu, împreună cu polițiștii Biroului de Ordine Publică au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe acțiuni în Piața Fortuna din municipiu, pentru depistarea persoanelor care comercializează produse accizabile fără respectarea cadrului legal.

Astfel, au fost depistate șase femei și un bărbat, cu vârste între 20 și 40 de ani, toți din Arad, în timp ce comercilializau țigarete netimbrate, de mai multe mărci, susceptibile a proveni din contrabandă.

Polițiștii au indisponibilizat 5.000 de țigarete, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 40.000 de lei, conform Legii 12/1990. A fost întocmit și un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare, în toate piețele din municipiu și județ.