Asasinii care l-au ucis pe patronul schimbului valutar din Vrancea, prinși la Vama Nădlac

Data publicare: Luni, 25 Februarie, 2019 Total: 1881 accesari

Asasinii care l-au ucis pe patronul schimbului valutar din Vrancea, prinși la Vama Nădlac Suspecții în cazul uciderii afaceristului din Vrancea, care a fost găsit împuşcat în propria maşină, în localitatea Slobozia Ciorăşti, au fost prinşi de poliţişti la Nădlac.

Este vorba despre trei bărbați, care încercau să fugă din țară. Aceștia vor fi acuzaţi de omor calificat, faptă pentru care riscă până la 25 de ani de închisoare. Cei trei sunt cetăţeni români, care au vârste cuprinse între 28 şi 47 ani și sunt domiciliați pe raza județelor Bacău și Vrancea.

Când au fost prinși, cei trei criminali încercau să treacă granița cu un autoturism BMW X5. Bărbatul asasinat, era asociat la o casă de schimb valutar din Focşani. Vă amintim că el a fost împuşcat de două ori, iar gloanţele l-au lovit în antebraţ şi în piept.

Asasinatul pare să fie o reglare de conturi în stil mafiot, dar poate fi și un jaf eșuat, având în vedere că în mașina victimei s-a găsit o sumă mare de bani. Potrivit unor surse, ar fi vorba despre 300.000 de lei, 30.000 de euro și 20.000 de lire sterline. Faptul că banii nu au fost luați din mașină reprezintă un mister pentru anchetatori, iar în ajutorul polițiștilor vrânceni a venit și o echipă de criminaliști din IGPR., scrie libertatea.ro .


Constantin Chiriţă, bărbatul asasinat cu sânge rece, avea 61 de ani și a fost găsit, vineri noapte, împușcat, pe drumul județean care duce spre comuna Slobozia Ciorăști, la doar câțiva kilometri distanță de casa sa. 


sursa text+ foto: libertatea.ro