Autoturism căzut de pe podul din Micălaca, lângă Maranata

Data publicare: Vineri, 15 Februarie, 2019 Total: 10819 accesari

Autoturism căzut de pe podul din Micălaca, lângă Maranata În dimineața zilei de vineri 15 februarie, șoferul unui autoturism a crezut că își vede moartea cu ochii. Autoturismul în care se afla acesta a plonjat de pe podul din Micălaca în jurul orei 8:15. 

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale poliției rutiere,Poliției Locale,SMURD,ambulanțe, precum și descarcerarea. Din fericire maiorul Pleșca George, purtător de cuvânt al ISU Arad, ne-a comunicat că în autoturism se afla doar șoferul, un bărbat, care nu prezenta răni, reușind să iasă singur din autoturism. 

Se pare că barbatul, în timp ce conducea autoturismul său un BMW, pe fondul vitezei, pe sensul de mers Micălaca,în drept cu Maranata a pierdut controlul volanului, a rupt parapetul, și a căzut cu autoturismul de pe podul din Micălaca, după care s-a rostogolit de mai multe ori. 

Șoferul, la sosirea echipajelor de la ambulanță nu prezenta răni ,însă acesta a fost transportat la spital pentru mai multe investigații medicale. Norocul a fost de partea lui, căci a scăpat cu viață, însă, mașina lui este complet distrusă.