Doi bărbați din Frumușeni au fost prinși de polițiști în timp ce pescuiau ilegal

Data publicare: Miercuri, 13 Februarie, 2019 Total: 719 accesari

Doi bărbați din Frumușeni au fost prinși de polițiști în timp ce pescuiau ilegal În data zilei de 12 februarie a.c., doi bărbați din Frumușeni au fost prinși de polițiști în timp ce pescuiau ilegal în râul Mureș. 

Cei doi bărbați de 27 respectiv 32 de ani, ambii din Frumușeni au fost prinși de polițiștii care patrulau în zonă, în timp ce pescuiau ilegal în râul Mureș. 

Bărbații s-au ales cu dosare penale, iar mai mult de atât, polițiștii au reținut uneltele de pescuit pe care aceștia le aveau asupra lor.

" În cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pescuit cu unelte înțepătoare sau agățătoare, prin greblare, fapta fiind prevăzută de OUG 23/2008" a precizat inspector principal de poliție Lorena Radu, purtător de cuvânt al IPJ Arad.