Începe cel mai aşteptat Targ de Nunţi din ARAD! Wedding Bouquet! Sâmbătă și Duminică la sala de evenimente Palacio (fosta Biavati)

Data publicare: Luni, 14 Ianuarie, 2019 Total: 2053 accesari

Începe cel mai aşteptat Targ de Nunţi din ARAD!  Wedding Bouquet! Sâmbătă și Duminică la sala de evenimente Palacio (fosta Biavati)

Doar câteva zile ne mai despart până la unul dintre cele mai aștepte târguri de nunți din zona de Vest a țării - Wedding Bouquet

 

În acest sfârșit de săptămână, sâmbătă și duminică, la sala de evenimente Palacio (fosta Biavati) va avea loc cea de-a treia ediţie a Târgului de Nunţi - Wedding Bouquet, unde viitoarele mirese pot găsi una din cele mai variate game de produse și servicii destinate nunții lor.

 

Unul din momentele așteptate, și am putea spune chiar tradițional la acest eveniment, este tombola târgului, expozanții vor fi generoși și în acest an, premiile începând de la 100 euro.

 

Marele premiu va fi și el pe măsură!

 

Este vorba despre un pachet de ORGANIZARE ALL INCLUSIVE, CADOU pentru unul dintre cele mai norocoase cupluri prezente la târg. Pachetul include ședințele de consultanță și organizare premergătoare zilei nunții, precum și serviciile de asistență, coordonare și entertaiment pentru ziua nunții.

 

În cadrul târgului, pot avea de câștigat chiar și fostele mirese, acestea având posibilitatea să își expună rochiile spre vânzare, prin programul de revânzare a rochiei de mireasă pe care au purtat-o în ziua nunții lor. Fostele mirese care vor să-și vândă rochia mult visată, pot afla informații la numărul de telefon: 0735.398.249.

 

Gazdele evenimentului vor fi binecunoscuții prezentatorii de la Radio ZU, Răzvan Popescu și Flick Domnul Rimă!

 

Contactată telefonic de către Ghidul Arădean, Bianca Morariu ne-a declarat :

 

”Pregatirile au intrat in linie dreapta, standurile au început deja sa fie montate, se lucrează intens şi la partea de decor care zic eu ca va fi o supriză foarte placută pentru toţi vizitatorii. Partenerii noştri pe rochii de mirese, au pregătit câteva modele unicate de-a dreptul superbe precum şi vouchere cadou de până la o mie de lei discount pentru cele mai norocoase viitoare mirese. Sâmbătă, în jurul orei 17:00, vom avea şi o prezentare de rochii pentru mirese, unde mireasa colecţiei va fi o adevărată şi atipică surpriză atât pentru vizitatori cât şi pentru majoritatea invitatilor.” ne spune Bianca Morariu.

 

"Aşadar aşteptăm toţi viitorii miri ai anului 2019 şi de ce nu, chiar 2020, sâmbătă începând cu ora 10:00. Biletul de intrare pentru vizitatori, va fi la preţul de 5 lei", a concluzionat Bianca Morariu organizatorul evenimentului.